Experienţă bazată pe o lungă istorie
2010
Toate companiile specializate în acces, cofrare şi întreţinere industrială, achiziţionate de către Harsco în decursul anilor, şi-au unit forţele pentru a opera sub un singur nume - Harsco Infrastructure. Astfel a luat fiinţă unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de echipamente de cofrare, schele, acces motorizat şi de servicii industriale.
2009
Harsco achiziţionează ESCO Interamerica, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de inginerie pentru lucrări de infrastructură din America Latină şi Caraibe. Această achiziţie consolidează în mare măsură prezenţa Harsco pe piaţa sud-americană.
Bell Scaffolding Group este achiziţionată de Harsco. Compania operează în şapte locaţii din Australia şi aduce un plus major de expertiză în regiune.
Harsco achiziţionează Nicol UK , specializată în furnizarea de schele si servicii de izolaţii şi vopsitorie, pentru construcţia de noi facilităţi sau programe de mentenanţă, marilor clienţi din industrie, petrochimie şi din sectorul energetic din tot Regatul Unit al Marii Britanii. Achiziţia consolidează capacitatea companiei Harsco de a oferi servicii multidisciplinare clienţilor săi din această regiune.
Harsco semnează un acord de fuziune de importanţă istorică cu compania de stat Zhejiang Construction Materials Corporation, unul dintre cei mai mari antreprenori din construcţii din China.
2008
Harsco achiziţionează Sovereign Access Services. Această companie, cu două filiale în Birmingham şi Newcastle, întregeşte expertiza şi experienţa Harsco în ceea ce priveste lucrul cu platforme suspendate si platforme suspendate căţărătoare din Regatul Unit al Marii Britanii.
Harsco încheie tranzacţia de achiziţionare a Buckley Scaffolding (NI) Ltd cu sediul în Belfast. Buckley Scaffolding, cu o istorie de peste 50 de ani, este unul dintre cei mai renumiţi furnizori de servicii de schelărie din Irlanda de Nord.
Extinderea pe plan internaţional avansează şi ea cu rapiditate, înfiinţându-se companii în Peru, România, Rusia şi Africa de Sud.
2006
Harsco achiziţionează Cleton Industrial Maintenance Services. Compania este specializată în furnizarea de servicii de schelărie şi izolaţii pentru întreţinerea unora dintre cele mai mari rafinării de petrol, combinate petrochimice şi fabrici de prelucrare din ţările Benelux şi Germania.
2005
In noiembrie 2005, Harsco achiziţionează Hünnebeck Group GmbH, al treilea cel mai mare furnizor european de cofraje şi sisteme de schele. Având subsidiare în 12 ţări, în Europa şi în Orientul Mijlociu, achiziţia Hünnebeck Group GmbH completează reţeaua Harsco cu ţări precum Germania, Austria, Ungaria, Norvegia şi Suedia.
2004
După cumpărarea unui pachet majoritar în 2001, Mastclimbers Ltd este complet achiziţionată de către Harsco în 2004, asigurându-i acesteia o poziţie de lider pe piaţa platformelor căţărătoare de lucru din Regatul Unit al Marii Britanii. Totodată, experienţa din cadrul companiei a permis implementarea acestui produs specializat, Harsco oferindu-l acum în toate locaţile în care activează.
2003
Harsco achiziţionează fostul său distribuitor din Australia, Raffia Contracting Pty, precum şi compania soră a acesteia, Tower International Pty, ambele cu sediul în Sydney. Achiziţia permite astfel companiei Harsco să creeze o bază solidă pentru serviciile sale de acces în curs de dezvoltare şi să-şi consolideze poziţia de furnizor de echipamente de închiriat pe piaţa australiană a construcţiilor.
2002
Harsco achiziţionează furnizorul de soluţii pentru organizarea de evenimente Seating Contracts şi-şi lansează divizia pentru organizări de evenimente ca SGB Eventlink în regatul Unit al Marii Britanii – oferind o gamă completă de produse de infrastructură pentru evenimente de la scaune şi soluţii de acoperire temporară la garduri, panouri publicitare şi căi de acces temporare.
2001
Harsco achiziţionează Scafform, fostul său distribuitor din Irlanda şi îşi restabileşte prezenţa în regiune.
2000
SGB Services Ltd se alătură companiei Harsco. Împreună cu Patent, achiziţia marchează intenţia strategică de a deveni unul dintre cei mari furnizori din lume de schele şi cofraje şi de produse derivate şi servicii de acces.
1998
SGB achiziţionează compania olandeză de izolaţii ADB. Începutul serviciilor industriale multidisciplinare.
1964
Patent Construction Systems este asimilată de Harsco.
Anii 1950
În anii 1950 Patent începe să furnizeze sistemele de cofrare Hünnebeck pe piaţa americană. Acest pas vine după o scurtă perioadă de adaptare a sistemelor de schele existente şi de dezvoltare a propriilor sisteme personalizate, după ce a penetrat prima dată piaţa cofrajelor în anii 1940.
1949
SGB se lansează pe piaţa accesului mecanizat în 1949 cu gama de platforme hidraulice Simon.
1929
Dr. Emil Mauritz Hünnebeck fondează compania Rautennetz GmbH în Essen, Germania, consacrată proiectării şi fabricării de “plasă romboidală” concepută de fondatorul său. In 1961 compania devine cunoscută ca Hünnebeck GmbH.
1919
Daniel Palmer-Jones fondează Scaffolding Great Britain (SGB), lansând imediat un produs denumit ‘Universal Coupler’ (Cuplaj universal) care continuă să fie folosit la scară largă în industria de schele de azi. Încă de la început SGB s-a dovedit a fi un furnizor inovator în domeniul construcţiilor.
1909
În SUA, cele trei companii Pitou, Beinecke şi Davidson, fondează Patent Scaffolding. În acelaşi an, odată cu introducerea unui sistem de schele de mare capacitate portantă, compania stabileşte noi standarde în privinţa siguranţei echipamentelor de acces.
1853
Se fondează Harrisburg Car Manufacturing Corporation. Numele companiei se schimbă în 1935 în Harsco (Harrisburg Steel Corporation).
